„Bancherul săracilor”, câștigător al premiului Nobel pentru pace, subiectul unui mandat de arestare

„Bancherul săracilor, câștigător al premiului Nobel pentru pace, subiectul unui mandat de arestare
Publicat: 10/10/2019, 13:08

Un judecător de la o instanță din Dacca a emis ordinul după ce angajați ai companiei de software Grameen Communications (GC) au înaintat o plângere, declarând că au fost concediați pentru că au înființat un sindicat.

Yunus, ce conduce compania, nu s-a prezentat la audiere, pentru că nu se afla în țară.

Directorul executiv și un manager senior din cadrul companiei s-au prezentat în instanță și au plătit cauțiunea.

„A plecat din Bangladesh înainte de a primi vreo citație pentru a se prezenta în instanță. După întoarcere, va fi făcut un demers legal potrivit”, a declarat avocatul lui Yunus, Kazi Ershadul Alam.

Supranumit „bancherul săracilor”, Muhammad Yunus, un economist renumit, a fondat Banca Grameen, prima astfel de instituție din lume care acordă credite unor persoane care nu pot prezenta garanții.

În anul 2006, Muhammad Yunus și Bănca Grammeen au primit premiul Nobel pentru pace pentru un sistem inovator de microcreditare care avantajează antreprenorii din zonele rurale.

Cu toate acestea, Yunus, în vârstă de 79 de ani, se află într-un conflict cu premierul din Bangladesh, Sheikh Hasina, încă din anul 2007.

În anul 2011, a pierdut funcția de conducere a Băncii Grameen, în urma unei mișcări ce se presupune că a fost orchestrată de Hasina. Aceasta l-a acuzat că „suge sânge” de la cei săraci, susținând că banca percepe dobânzi mai mari de 20 de procente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×